Minciunile și neîncrederea – 4 moduri de a avea încredere din nou în partenerul tău

Share on facebook

Cu toate că adorăm personajele din poveștile copilăriei care spun minciuni  – Pinocchio, Păcală, vulpea din Ursul păcălit de vulpe – nimeni nu dorește să aibă parte de acest fel de povești în viața reală, în relația cu partenerul.

Oamenii mint din mai multe motive dar cei mai mulți motivează că recurg la minciună pentru a-și satisface într-un mod facil dorințele. Indiferent că mint din copilărie sau au deprins acest obicei pe parcursul vieții, ei nu cred că spunând adevărul pot obține ceea ce vor și atunci apelează la minciună. Dacă partenerul tău te-a mințit în trecut, te va pune în situația să cauți mereu semne de trădare din partea sa, neîncrederea dintre voi devenind ceva obișnuit în parcursul relației voastre. Indiferent de mărimea minciunii, de motivul ei, atunci când partenerul este necinstit cu tine, încrederea dintre voi este șubrezită.

Lucrurile nu pot continua așa, fiind de neconceput ca tu să accepți tăcută, făcându-te că nu observi, doar de dragul continuării relației. Viața voastră împreună ar putea deveni de nesuportat daca suspiciunea că ai putea fi mințită oricând de către el s-ar cuibări adânc și permanent în mintea ta.

Sigur că minciuna spusă de el și descoperită de tine v-a dus într-o situație tensionată. Dacă vezi că partenerul are totuși dorința sinceră de a se schimba,  iar tu dorești să continui relația cu el, pentru a vă reface încrederea în cadrul cuplului, trebuie să lăsați în urmă minciunile care atât de mult rău v-au făcut și să vă concentrați pe prezentul și viitorul vostru impreună. Acest lucru nu este întotdeauna la fel de usor cum sună! Și asta pentru că poate a fost o minciună care a acoperit o aventură amoroasă. Sau poate nu a fost vorba de o aventură dar a fost necinstit cu tine în legătură cu o mulțime de lucruri mărunte care tie îți dau acum o cumplită senzație că ai fost trădată.

Iată 4 moduri de a-ți recâștiga încrederea în partenerul tău după ce acesta te-a mințit

1. Încearcă să ierți

În funcție de situație și de tot ce a implicat minciuna, după o vreme va trebui să încerci să ierți. Începi prin a te ierta pe tine dacă te simți vinovată că  „l-ai provocat” în vreun fel pe partenerul tău să mintă sau că ai determinat în vreun fel prin comportamentul tău să se ajungă la situația gravă la care s-a ajuns. Iartă-te, nu te învinovăți. Autoînvinovățirea nu te va ajuta în procesul de iertare și de însănătoșire a relației voastre.

Apoi ia în considerare că trebuie să-l ierți și pe partenerul tău. A-l ierta nu înseamnă să fii de acord cu minciuna, ci doar că ești pregătită să treci de starea de „persoană tradată” pe care o resimți acum. E dificil să ierți cu adevărat și să lași în urmă durerea din sufletul tău dar fără iertare nu veți reuși să vă vindecați relația.
 

2. Luptă cu lipsa ta de încredere

Probabil că acum ai multe îndoieli și suspiciuni în privința sincerității lui și este foarte normal să fie așa. Nu-ți dorești să fii din nou victima propriei tale naivități. În același timp, ai decis că vrei să continui această relație. În cazul acesta trebuie să lupți cu lipsa ta de încredere.

Suspiciunea și încrederea nu pot coexista în cadrul unei relații de dragoste. De aceea ar fi bine sa-ti asumi constient riscul de a avea din nou incredere in el. Daca iti va spune ceva si simti ca ai suspiciuni, cere clarificari și detalii pentru a lămuri fiecare aspect care generează neîncredere. Asta cere răbdare din partea amândurora; tu trebuie să-l asculți cu calm iar el trebuie să-ți dea detalii până simți tu că nu mai există nicio suspiciune. În niciun caz nu trebuie să-i aduci acuze pentru minciunile din trecut, cere doar detaliile care îți vor consolida încrederea în el.

3. Trăiește în prezent și lasă trecutul în urmă

Nu este ușor să trăiești în prezent mai ales când trecutul recent te-a afectat negativ. Trebuie, totuși, să reușești să faci asta dacă vrei să poți depăși starea de neîncredere pe care o ai față de el. Dacă se întâmplă să nu reușești să-ți alungi din minte suferința, și orice ai face în minte îți revin minciunile și trădările lui, îți propun următorul exercitiu de relaxare: închide ochii, inspiră profund, iar apoi expiră încet și imaginează-ți cum toate gândurile rele ies din mintea ta prin expirație. Repetă acest exercițiu timp de câteva minute.

Trebuie să înțelegi că recăpătarea încrederii este un proces lung, asumat, care cere răbdare, calm și în care nu te lași condus de emoțiile de moment.

4. Marchează mental fiecare pas înainte

După ce ai aflat că partenerul te-a mințit, subconștientul tău s-a transformat absolut sigur într-un radar, gata oricând să detecteze și cel mai mic semn de minciună din partea lui. Acest fapt va conduce la un consum fantastic de energie din partea ta , care până la urmă îți va alimenta neîncrederea. Așa că nu te lăsa atrasă în această capcană întinsă de subconștient și marchează mental fiecare pas înainte făcut pe calea recâștigării încrederii. Verifică-ți partenerul dacă spune adevărul dar nu-l face să se simtă controlat. Cu tact, vei putea să-ți faci micile verificări, să te convingi că nu mai minte și în felul acesta relația voastră să redevină o relație de dragoste.

Încrederea în cadrul relației de cuplu poate fi redobândită dar asta presupune, din partea ambilor parteneri, răbdare, iertare, alungarea suspiciunilor și, mai ales, foarte multă dragoste.

Lasă un răspuns